Păpădiile vieții mele

Încă de când eram mică,am fost fascinată de păpădii.Erau atat de frumoase,parcă venite de pe alt tărâm.

De fiecare dată cand vedeam o păpădie,fie că era crescută pe lângă o bordură de trotuar,fie că era crescută pe un câmp,o luam,îmi puneam o dorință și suflam în ea.Îmi plăcea să cred că fiecare puf al ei,zbura până la Cer,unde Doamne-Doamne îmi auzea dorința.

Nu demult,am văzut acest citat pe internet:”Sunt doar o păpădie,dar m-am îndrăgostit de un trandafir.”

Mi-a plăcut atât de mult,și totuși,ceva nu se potrivea.Păpădiile au o frumusețe atât de aparte!Nici o floare pe lumea asta nu are puful frumos al păpădiei și nici nu inspiră speranța pe care ți-o inspiră păpădia.Până și pe limba engleză(dandelion) are un nume care te duce cu gandul la magie.

Așa că,de ce să spui că ești DOAR o păpădie?Prin însăși simplitatea și naturalețea ei,păpădia este una dintre cele mai minunate si deosebite flori din această lume. 

Poate că tu,te vezi DOAR ca pe o păpădie,dar eu îți spun din tot sufletul și cu multă admirație,că ești una dintre cele mai frumoase păpădii pe care le-am văzut vreodată!

Îmi place să cred că eu însămi sunt ca o păpădie.Naturală,simplă si magică.

Toate momentele frumoase pe care le-am trăit singură sau alături de diferite persoane,toate momentele de bucurie,fericire,entuziasm,speranță,spontaneitate..toate aceste momente sunt minunate păpădii care au trecut pe langă mine,împrăștiindu-și puful și magia în jurul meu.

Atât de multă lume folosește expresia:”Ești ca o floare!” atunci când vor sa descrie o persoană frumoasă din viața lor.Și majoritatea oamenilor,când aud această expresie,se gândesc cel mai probabil la un trandafir,o lalea sau poate chiar un crin...dar cine se gândește la o păpădie?

Cine s-ar gândi la o buruiană?Pentru că, din nefericire,mulți oameni văd păpădiile ca pe niște buruiene.Ei uită cât de multe zile frumoase și câtă speranță au oferit acele păpădii(care nu se sfiesc să creasca chiar și la marginea drumului asfaltat) oamenilor care au trecut pe lângă ele și care și-au trimis dorințele sau mulțumirile către Cer.

De fiecare dată când va simțiți inferiori față de ”trandafirii” din jurul vostru,aduceți-vă aminte:

Degeaba ești trandafir,dacă te comporți ca o buruiană.” :-)

Vrei sa fim prietene?

Nu am putut sa ma abtin sa nu va povestesc despre ceva ce am vazut azi intr-un parculet de copii. :-)
O fetita ,de 4-5 anisori,se dadea pe un leagan de 2 persoane,singura.
Langa,se afla inca o fetita,tot de varsta ei,care se indrepta cu hotarare spre ea.
-Cum te cheama?i-a zis.
-Andreea Rebeca.
-Pe mine Sara.Vrei sa fim prietene?
Cand am auzit aceasta intrebare atat de copilareasca si inocenta,gura mea s-a destins intr-un zambet pana la urechi,si la fel si cea a parintilor fetelor.
Cele doua fetite au continuat sa se dea impreuna pe leagan si sa discute.
M-am bucurat sa vad cat de multa bucurie poate aduce inocenta sufletului unui copil.O intrebare atat de frumoasa:"Vrei sa fim prietene?".
De multe ori,adultii uita sa fie copii,sa fie spontani,puri,inocenti si se ingroapa in tot felul de griji incat uita de bucuria pe care ti-o aduce simplitatea si dragostea persoanelor care te inconjoara si sunt in jurul tau.
Vreti sa fim prieteni?:-)

Haideti sa iubim!

Imi este dor sa iubesc cu adevarat. Sa iubesc atat de mult incat sa simt ca inima mea se topeste de la atata caldura,de la atata dragoste.
Uneori uit cat de mult are nevoie sufletul omului de dragoste,de afectiune,de grija.
Uneori uit cat de mult ma iubeste Dumnezeu,uneori uit ca el este nu in stanga mea,nu in dreapta mea,nu in fata sau in spatele meu,nu deasupra sau dedesubtul meu,ci chiar AICI,cu mine.Chiar aici,in INIMA mea.
Daca lasam timpul sa treaca si ranile ni se intiparesc pe suflet fara sa fie vindecate,incepem sa uitam de toate persoanele din viata noastra care ne iubesc,uitam sa ne apreciem,sa ne iubim,sa ne ingrijim,si mai presus de toate,uitam ca avem un Tata care vegheaza asupra noastra clipa de clipa,care ne iubeste,care ne ADORA si care ne iarta,orice am face.
A trecut atata vreme de cand nu am mai postat pe acest blog,care face parte din sufletul meu.
A trecut atata vreme de cand am uitat sa imi pansez inima cu darnicie si recunostinta.
A trecut atata vreme de cand m-am departat nu doar de mine insami ci si de Dumnezeu.
A trecut atata vreme de cand am uitat ca am nevoie de grija,de iubire,de atentie,si nu doar din partea celor din jur,ci mai ales din partea mea.
Imi dau seama ca imi este atat de dor sa traiesc cu ADEVARAT. Sa simt ca zbor,sa imi aud bataile inimii...sa simt ca sunt vie si ca viata curge prin mine.
Simt cum incet incet ies din perioada mea de amorteala,din perioada in care sentimentele si emotiile mele au amortit,negasindu-si puterea de a iesi la suprafata.
Acum,mai mult ca oricand,simt ca am nevoie nu doar de iubirea lui Dumnezeu,ci si de iubirea mea.
Am nevoie sa ma iubesc,sa ma apreciez mai mult si sa am grija de mine.De asemnea,am nevoie sa port grija celor din jurul meu,sa ii iubesc,sa ii hranesc cu dragoste pana cand sufletul lor se va umple el insusi cu dragostea sadita in ei.
In lumea asta,atat de mare,ce conteaza CU ADEVARAT?
Conteaza cumva daca omul din fata ta are masina sau nu,daca sta la casa lui sau in chirie?Daca are bani sau e sarac?Conteaza daca merge duminica de duminica la biserica?Conteaza ce religie sau ce nationalitate e?Conteaza toate aceste lucruri la un om?
Un om adevarat,stie ce sa caute in fratele sau sora din fata lui.Stie ca toate cele enumarete mai sus nu conteaza.
Un om adevarat stie sa caute ce SUFLET are cel de langa el si nu ce haine poarta.
Din nefericire,uneori suntem nedrepti fata de noi insine.
Ne uitam la noi,ne privim in oglinda si zicem:"Hm,ce-i asta?De ce arati in halul asta?Nu stii cum sa iti mai acoperi suferinta?".
Uneori pur si simpu ne ignoram pe noi insine,pentru ca este mai usor.Este mai usor sa fugim,sa trecem peste nefericirea evidenta din ochii nostrii si sa ne vedem in continuare de viata.Si de multe ori,facem asta ani de zile,si viata trece pe langa noi,fara sa ne dam seama la timp ca e de ajuns!
Ca am fugit destul si ca a venit timpul sa ne uitam cu adevarat in ochii nostrii,in sufletul nostru si sa nu mai fugim de noi insine.
Si da,iimi dau seama ca a venit timpul sa spun:"Sorina,te recunosti?Recunosti ceea ce esti?Recunosti ceea ce ai devenit?Esti fericita?"
Iar daca raspunsul meu va fi nu,atunci a venit timpul sa fac schimbarea de care are nevoie inima mea.
A venit timpul sa am mai multa grija de mine,de coi din jur,de planeta.Grija si iubire.Doua lucruri atat de vitale pentru a te simti intreg.
Ar trebui sa se organizeze o campanie care sa imparta dragoste intregii lumi. :-)
Pentru ca adevarul este ca majoritatea dintre noi am uitat CINE suntem cu adevarat.
Si a venit timpul sa ne readucem aminte.